Drepturile electorale

INTRODUCERE

Dintotdeauna, membrii oricărei colectivități sociale au tins sau au năzuit la un statut politic care să le confere condiții prielnice pemtru a se autoguverna sau, cel puțin, pentru a participa, prin reprezentare, la procesul de conducere socială. Pentru a-i convinge pe guvernanți să le recunoască o asemenea aspirație – un adevărat drept natural – masele populare au folosit forța armelor sau forța spiritului și adesea au reușit. În dezvoltarea istorică a fiecărui popor pot fi identificate, astfel, diverse forme organizatorice, inițial rudimentare, apoi din ce în ce mai evoluate, prin care membrii colectivității participau sau erau atrași, într-un fel sau altul, la exercitarea unor atribute de conducere.

Abraham Lincoln definea acest fenomen ca fiind un mod de guvernământ «al poporului, de către popor și pentru popor».

Noțiunea de suveranitate națională poate fi identificată ca suveranitatea de stat și suveranitatea poporului, națiunea fiind privită ca noțiune care cuprinde toți cetățenii statului, indiferent de apartenența lor națională și în ce context evoluează în calitate de concetățeni. Deci, suveranitatea națională este o noțiune politico-juridică, care evocă esența politică a fenomenului statal, faptul că puterea aparține națiunii ce reprezintă elementul personal al statului.^>1

Constituția Republicii Moldova, asemenea majorității constituțiilor din lume, declară poporul drept unicul deținător al suveranității naționale. În această ordine de idei, cetățenii statului exercită suveranitatea prin intermediul drepturilor electorale ca fiind unicii titulari ale acestora. Această regulă este ridicată la rang de principiu constituțional ce determină forma de stat.^>2

În condițiile unui stat de drept ultimul și decisivul civânt în procesul de organizare a societății în stat ăi aparține poporului.^>2 Acest principiu a fost formulat încă în renumita Declarație franceză a drepturilor omului și cetățeanului, care susținea: Națiunea este sursa esențială a principiului oricărei suveranități, nici o grupare, nici un individ nu pot exercita vreo autoritate care să nu pornească de la ea.^>3 Normele menționate se regăsesc pe deplin și în legislația națională. Legea supremă consacră următoarele în art. 2: (1) «Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct și prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituție». (2) «Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă îmotriva poporului»^>4. La fel, art. 38 declară: (1) «Voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat»^>4. Aceste principii le putem găsi în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art.21), Convenția europeană a drepturilor omului (art.3 din Protocolul 1) și în Declarația de suveranitate a Republicii Moldova (art.3, art.9).

ALEGERILE – mecanism de exercitare a suveranității naționale

Cunoaștem că voința generală nu va putea constitui niciodată voința a tuturor membrilor corpului social, dar va reprezenta numai voința majorității, ceea ce este logic și natural. Astfel, deducem, că minoritatea prin esența acestei voințe se va supune majorității, fapt ce determină spre o organizare socială și politică.